Trimit aceste rânduri către toţi cei care sunt în îndoieli dacă să plece la ţară sau nu. Prieteni, aveţi un pat bun acasă, un televizor cu plasmă şi conexiune la internet. Nu va gândiţi nicio clipă la prostii eco gen „câteva săptămâni la ţară, natură, bla ,bla”. Astea sunt lucruri zise de părinţi pentru că îşi dau seama că tu n-o să ai niciodată bunul simţ să îi laşi puţin singuri sau de bunici, care te momesc cu bani, trăind cu amăgirea că o să îi ajuţi la ciurucurile gospodăriei.
Aveţi aici unul din exemplarele care şi-a luat ţeapă. Cu gândul la timpurile când eram mic şi jucam raţele şi vânătorii, la corcoduşul lui nea Nelu, şi la „Botu’ calului”, piscina comunală unde am făcut cunoştinţă cu Desnăţuiul, am decis să vin la ţară.
Un praf dens e primul semn că nu aici trebuia să fiu vara asta. Pe drumurile suflate recent cu un strat de nisip (semn de proaspete alegeri) să te fereşti de bolizii gen Dacia break din ’85 care ridică ţărâna până la nivelul faringelui. Oamenii sunt mulţumiţi oricum. Unii au mai luat ceva nisip din drum ca să toarne ciment sub boltă, alţii au mai astupat gropille din curte. „De aia îl iubesc oamenii pe dom’ primar. Ce dacă umblă el după contabila din primărie şi a fost cu ea la Paris ca să o experimenteze în schimburi, contează că ţine cu oamenii. Le dă ajutor social, de Paşte a adus tiribombe şi pe Lenuţa a lu’ Bebe să cânte la pădure, la sfârşitul lui mai a adus făină şi zahăr la oameni. E băiat bun…”. Aşa vorbeşte Vasile Petcu despre dom’ primar, care l-a îndulcit cu un kilogram de zahăr pentru încă patru ani.
Ale uliţei mari cucoane stau pe şanţ şi încing o bârfă, de parcă arşiţa de 40°C nu ar fi îndeajuns. Pe lista de azi nimeni alta decât Elodia, episodul 180. Tanti Leana crede că „târâtura asta a fugit în altă ţară, dar o s-o afle el Lazaruş şi în gaură de şarpe”. Da’ Olguţa miroase ceva „suspect” şi intuieşte că „numai stricatu’ de Cioacă e de vină, că a pitulat-o pe undeva” . Subiecte adiţionale sunt Ana lu’ Barză care a adormit iar beată în şanţ şi Mihaela lu’ Ţipirig care a fugit de acasă a treia oară luna asta.
Mi s-au recomandat ca mijloace obliagtorii de agrement hrănirea porcilor, a păsărilor şi luatul vacii de la cireadă. Acolo, pe când buciumul sună cu dor, poţi vedea câteva ţărăncuţe în port şi grai popular. Peisajul ludic cu o astfel de fătucă ascultând Guţă, ronţăind seminţe bulgăreşti şi strigând din când în când „Hăis!” sau „Cea!” te face să urli din nevoi de afiliere. Astea sunt ale satului mari fete şi sunt încălţate cu papuci de plastic, nu ca în versurile poetului. Ele au chiar mp3 pe telefon şi fac schimb de manele cu băieţii, atunci când se întâlnesc la şosea sub pretextul să îşi ia Cico la cincişpe mii trei litri.
Dar băieţii nu stau de ele. Ei merg să asuprească masa de biliard şi să asculte ultimele hituri de pe Taraf, la cea mai adevărată cârciumă a satului, La Bărbosu’. Aici fisa de biliard e zece mii iar paharul de cola e tot zece mii. Aşa că băieţii satului sparg în stânga şi în dreapta zeci de mii de lei ca să facă bilele să plângă şi să se baloneze până la refuz. După o zi în care au ţinut tractorul sub control, ce poate fi mai avuros decât o manea şi un suc la pahar. Bărbosu’ e totuşi nemulţumit pentru că are concurenţă mare: şi satul acesta e unul obişnuit, cu şapte cârciumi şi o biserică.
Dar apogeul cultural al satului îl reprezintă discoteca. Aici unde Lili e patroană, barmaniţă şi femeie de serviciu simultan, doar aici te poţi rupe în gesturi fine. Aici băieţii cu mâinile aspre de la muncile câmpului le ating tandru pe alese lor peste degetele catifelate, ojate în grabă ca să acopere negrul de sub unghii. Aici se înfiripă primii fiori ai dragostei continuându-se la ştrandul comunal, Botu’ Calului, unde, la umbra pădurii, îndrăgostiţii se pot cunoaşte în pace. În sunetul romantic al broaştelor şi-n dansul nupţial al păianjenilor de apă, tinerii se iubesc ca-n codru.
Viaţa satului e aceiaşi ca la începuturi, schimbări fiind poate doar sala de internet făcută de dom’ primar, unde copiii joacă GTA Vice City şi CS în reţea, şi preţul pe hectarul de grâu treierat care a ajuns un milion şi care îl nemulţumeşte pe nea Marcel, fost tractorist şi actual consilier la primărie.
Toatea astea îmi spun că trebuie să fii sadic şi să vrei să te speli de păcate luându-ţi penitenţa aici, într-un sat fără televiziune prin cablu, canalizare, internet, fântâni cântătoare, ştranduri şi bere mai scumpă de cinşpe mii. Dacă totuşi eşti condamnat la cură eco, atunci ia-ţi iPOD-ul cu tine şi multe cărţi de citit, izolează-te în camera „de la drum”, unde nu prea sunt muşte şi setează-te pe starea „naufragiat la…ţară”.
A aparut anul trecut in timpul asta in Jiunimea.